Cu 16 ani in urma era o mireasa fericita;in ochii ei jucau luminite …de bucurie,sperante,dorinte…alaturi de jumatatea ei ,spera ca drumul ii va fi lin…a durat ceva timp pana a reusit sa o ia de sotie pentru ca ai lui ar fi vrut pe altcineva din familie pentru tanarul profesor de atunci,ea fiind dintr-o alta zona..el insa a vrut-o pe ea…stiu cum era ea mireasa pentru ca am fost atunci la nunta ei…de fapt atunci am vazut-o prima oara…i-am remarcat ochii verzi, (culoare mai rara pe aici)…Au trecut anii,au facut copii,s-au asezat…Anul trecut in septembrie s-a intamplat tragedia…era nunta unui frate mai mic de-al lui…masinile au pornit in sir spre casa miresei sa o aduca…nimeni nu a inteles ce s-a intamplat atunci(nici la reconstituirea accidentului nu a fost prea clar)…din sens invers a intrat o masina in ei nemilos…Ea era insarcinata in ultima luna…in masina se mai afla o cumnata de-a ei care avea o fetita in brate si 2 baietei…El era sofer cu experienta,a incercat, dar nu a putut evita nenorocirea…ba a si strigat in acele momente…si-a pierdut viata inainte sa ajunga la spital…fetita din bratele cumnatei ei a murit…ele,cumnatele au ajuns la spital cu rani dar au supravietuit,la fel si cei 2 copii care vreo jumatate de an au stat prin spitale…la scurt timp ea a si nascut o fetita…
…Ieri era in trecere pe aici..eu nu o mai vazusem de cand a ramas singura…nici nu am recunoscut-o…chipul ei schimbat…subtire,ochii plini de durere…lacrimi gata sa cada in orice clipa…tinea in brate fetita…nu am stiut ce sa ii spun,doar banalul salut…(ochii ei verzi luciosi,grei de lacrimile durerii nu ar fi suportat nici un cuvant privitor la viata ei de acum…)
Dupa ce am intrat in casa m-am gandit eu cati oameni de pe lumea asta sufera,trec prin tragedii…cate mari de lacrimi pentru cei plecati pentru totdeauna…poate ca fiecare dintre noi ar trebui sa stim intr-un anumit fel ca viata nu-i decat o picatura, si sa devenim mai buni intre noi,sa ne toleram,sa ne acceptam… decat sa curga atata ura in lume mai bine sa fie iubire…oricum nu luam cu noi decat ceea ce am facut bine sau rau…bunurile, pentru care oamenii alearga in toate colturile pamantului raman aici…
„Daca ne-am îndrepta atentia asupra mortii, lumea ne-ar parea o uriasa casa mortuara, dar în imperiul vietii gândul mortii are asupra spiritului nostru cea mai neânsemnata influenta. Nu fiindca moartea s-ar vadi mai putin, ci fiindca ea e latura negativa a vietii. Viata în întregul ei nu ia moartea în serios. Ea râde, joaca si cânta, zideste, aduna comori-în pofida mortii. Numai când consideram moartea în cazurile ei izolate, ne-ncremeneste desertaciunea ei si ne-ngrozim. Pierdem atunci din vedere întregul vietii, din care moartea e numai o parte.”
(Rabindranath Tagore, Sadhana, p. 42)
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.