mai multe…despre…

la o cafea amară şi o curmală

(cafeaua amară قهوه ساده  este un simbol al ospitalităţii în această zonă,se oferă de secole la toate evenimentele ,vesele sau triste.Unii beau zilnic o ceşcuţă,două înlocuind cafeaua dulce)

***

În fiecare clipă în lumea asta  mare există bucurii şi lacrimi.Unii se nasc şi alţii mor…o luminiţă se aprinde într-un colţ al lumii  şi o alta se stinge într-un alt loc.Se moare  în accidente,în războaie,dezastre naturale ,crime,de foame,de boli şi alte nenorociri care provoacă suferinţă oamenilor.Cineva anunţă la televizor cifre seci şi reci despre plecaţii din ultima zi …

Moartea nu vine aşa în vizită să te mîngîie pe creştet şi să plece,nu,ea e hotărîtă, vine şi te ia uneori din direcţia din care nu aştepţi.Cu toate că ştim că sîntem muritori ştim şi că ne-am născut în lumea care a devenit şi a noastră pentru a trăi.Călători pe cărările încurcate ale vieţii sîntem într-o continuă căutare,de fiecare dată altceva poate…marea aventură a fiecăruia dintre noi.Sîntem buni sau răi, cu diferite culori ale pielii,nu  alegem unde ne naştem iar viaţa are o agendă a ei proprie,ciudată ,astfel că ajungem în locuri la care cîndva nici nu ne gîndeam .Sînt Oameni şi oameni.De curînd,în 15 mai, a plecat dintre noi pentru totdeauna socrul meu.Eu m-am înţeles bine cu socrii,ne-am respectat reciproc.(chiar şi atunci cînd era vorba despre religie )Era un om onest cu mult ,mult umor, uneori cu o expresie ironică a buzelor ,alteori avea o figură severă cu ton autoritar cînd se hotărau lucruri importante,cînd erau probleme, că aşa se întîmplă  în viaţă.Înzestrat cu vitalitate a avut curajul de a răzbate …a fost refugiat la 19 ani,avut o viaţă plină cu de toate,familie mare ,copii mulţi,nepoţi şi strănepoţi …(copii pe care i-a trimis la şcoli,facultăţi care au fost capabili, le-a făcut case să fie aproape de el,le-a plantat copaci,vii şi multe altele.)

Uneori,cînd îl apuca dorul de locul unde s-a născut (în Palestina la vreo 18 km de Marea Mediterană)îmi povestea,spunea poezii şi cînta.Îmi înţelegea dorul meu de ţară…şi eu îi povesteam…tot la o cafea amara .

A fost ultima lui primăvară de care nu prea s-a bucurat cu toate că iubea mult natura.

A plecat într-un loc mai bun,unde nu sînt graniţe,vize şi mai ales politică…a fost lucid pînă la sfîrşit,(a dat ultimile sfaturi)însă  astmul bronşic pe care îl avea de nişte ani l-a obosit prea tare …şi avea  deja 85 de ani.

***

De-atunci au înflorit flori,unele s-au scuturat,s-au copt primele agude,via şi-a croşetat ciorchini lungi,măslinele au ieşit de mult din flori la o vorbă,păsărelele ciripesc la fel prin copaci,nimic nu a stat pe loc.Viaţa merge înainte ,ne-a fost dată în dar ca să o trăim…fiecare după priceperea lui.M-am gîndit că viaţa omului se aseamănă cu plantele :

unele cresc repede pentru că  le prieşte solul sau se acomodează uşor,altele mai greu , au o perioadă cînd dau flori parfumate dar nu toate,copacii fac fructe dar sint de  calităţi diferite…apoi se scutură  de vînturi, de furtuni şi de ploi sau se usucă şi cad…mai sînt şi dăunătorii care le fac rău.

Unii vin şi alţii pleacă,pe acest drum mai lung sau mai scurt rămîn urmele noastre .

Gînduri…

***