Song of the rain


Song of the Rain

by Khalil Gibran

I am dotted silver threads dropped from heaven
By the gods. Nature then takes me, to adorn
Her fields and valleys.

I am beautiful pearls, plucked from the
Crown of Ishtar by the daughter of Dawn
To embellish the gardens.

When I cry the hills laugh;
When I humble myself the flowers rejoice;
When I bow, all things are elated.

The field and the cloud are lovers
And between them I am a messenger of mercy.
I quench the thirst of one;
I cure the ailment of the other.

The voice of thunder declares my arrival;
The rainbow announces my departure.
I am like earthly life, which begins at
The feet of the mad elements and ends
Under the upraised wings of death.

I emerge from the heard of the sea
Soar with the breeze. When I see a field in
Need, I descend and embrace the flowers and
The trees in a million little ways.

I touch gently at the windows with my
Soft fingers, and my announcement is a
Welcome song. All can hear, but only
The sensitive can understand.

The heat in the air gives birth to me,
But in turn I kill it,
As woman overcomes man with
The strength she takes from him.

I am the sigh of the sea;
The laughter of the field;
The tears of heaven.

So with love—
Sighs from the deep sea of affection;
Laughter from the colorful field of the spirit;
Tears from the endless heaven of memories.

**************

Cîntecul ploii

de Khalil Gibran

Sînt stropi argintii picuraţi din cer de zei.
Natura mă primeşte pentru a-şi impodobi cîmpurile si văile.
Sînt perle frumoase, culese din coroana lui Iştar
De fiica Zorilor
Pentru a impodobi grădinile.
Cînd plîng, dealurile rîd;
Cînd se smeresc, florile se bucură;
Cînd mă inclin, toate lucrurile se bucură.
Cîmpul si norul sînt iubiti
Iar intre ei, eu sînt mesagerul milei.
Sting setea unuia;
Vindec suferinţa celuilalt.
Vocea tunetului anunţă venirea mea;
Iar curcubeul anuntă plecarea,
Sînt precum viaţa pămîntească,
Ce se naşte la picioarele stihiilor nebune
Şi sfîrşeşte sub aripile inălţate ale morţii.
Mă nasc din inima mării
Şi zbor cu vîntul.
Cînd văd un cîmp care are nevoie de mine,
Cobor şi imbraţişez florile si copacii
In milioane de feluri.
Ating încet ferestrele cu degetele-mi moi
Si vestirea mea este un cîntec de bun venit.
Toţi aud, dar numai cei sensibili inţeleg.
Căldura aerului imi dă naştere,
Dar, in schimb, eu o distrug,
Aşa cum femeia il intîmpină pe bărbat
Cu puterea pe care o ia de la el.
Sînt suspinul mării;
Rîsul cîmpului;
Lacrimile cerului.
Aşadar, cu dragoste-
Suspine din marea adîncă a afecţiunii;
Rîs din cîmpul multicolor al spiritului;
Lacrimi din cerul nesfîrsit al amintirilor.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: