“Mi-ar fi plăcut să fii mai bine-o plantă.
O iederă să fii lîngă obrazul meu, sunînd,
cînd reci curenții serii vin in pantă
din cerul rezemat pe-un singur gînd.
Să-ți fi știut căldura, lînga coastă,
de frunze tremurînd și lucind,
să fie-un singur trunchi secunda noastră
pe doua ramuri luna sprijinind.
Și foșnetul orașului, mai altul și mai smuls
ca marea din culoare, jos la diguri,
să fi bătut oprind cu un impuls
stîlpii tăcerii-naintînd, nesiguri.
S-aud cu-o frunză, cu o radacină,
mi-ar fi placut un anotimp sever,
cand ultimele ghețuri se dezbină
in ele insele. Și nu au loc și pier.”
O iederă să fii…
Nichita Stănescu
Lasă un răspuns