SFANTUL NICOLAE

Sfantul Nicolae a existat, a fost o realitate si este unul din cei mai iubiti si populari sfinti ai crestinatatii, pe 6 decembrie fiind sarbatorit de intreaga lume crestina. Legendele care-i insotesc numele vorbesc de multe minuni facute de Nicolae in timpul vietii sale, de aceea i se mai spune si „Facatorul de Minuni”.

Nu exista o biografie a vietii sale. Ceea ce se stie cu certitudine este ca a murit pe data de 6 decembrie, dupa unii cercetatori in anul 345, dupa altii in 352.

Traditia bisericii spune ca Sfantul Nicolae s-a nascut la Parara, Asia Minor, intr-o familie bogata si ca, dupa moartea parintilor sai, si-a daruit toata averea saracilor si apoi a plecat in pelerinaj in Palestina si Egipt. La intoarcerea acasa a fost intampinat de multa lume si ales Arhiepiscop de Myra.

Moastele Sfantului Nicolae sunt in localitatea Bari din Italia unde, in 1197, a fost ridicata o biserica in care si in prezent i se odihnesc osemintele.

Sfantul Nicolae este ocrotitorul copiilor dar si al brutarilor, al marinarilor, al fetelor cuminti si fara zestre, al victimelor sistemului judiciar.

Daca ar fi sa respectam traditia, de Sfantul Nicolae, copiii din toata lumea ar trebui sa primeasca in dar numai dulciuri pentru ca iata ce spune legenda.

Se spune ca de mult, tare de mult, pe cand Sfantul Nicolae era doar un copil, cred ca de varsta celor care in noaptea aceasta il asteapta cu emotii si pofta mare de dulciuri, se intorcea, impreuna cu parintii sai de la o biserica la care mergea in fiecare an. Pe drum, l-a rugat pe tatal sau, om bogat, sa-i dea niste bani.

Copilul Nicolae a intrat intr-un magazin si a cumparat o punga cu bomboane din care a inceput sa imparta copiilor saraci de pe strada. Dar la un moment dat, bomboanele i s-au terminat si in jurul Sfantului ramasesera inca multi copii care nu primisera nici macar o bomboana. Copiii care nu primisera bomboane au inceput sa planga si atunci a inceput sa planga si Sfantul Nicolae de mila lor.

Lacrimand, Sfantul Nicolae si-a ridicat ochii la cer acolo unde stia el ca locuieste bunul Dumnezeu, si l-a rugat sa-l ajute ca in fiecare an cand se va intoarce de la biserica sa aiba multe dulciuri ca sa imparta la toti copiii si niciodata sa nu mai vada copii plangand pentru ca nu au primit dulciuri.

Fie ca si-n aceasta noapte magica, copiii din lumea intreaga sa primeasca dulciuri si asteptarea sa nu le fie in zadar iar dimineata incaltarile sa le fie pline de bomboane si niciunul sa nu mai planga.

sursa

http://www.ziare.com

%d blogeri au apreciat asta: