VESTI BUNE

Tarom scoate la vânzare bilete la preţuri reduse

Tarom scoate la vânzare, din 3 noiembrie 2011, bilete de avion pentru 19 destinaţii externe, la tarife începând de la 130 de euro, cu toate taxele incluse pentru un bilet dus – întors la achiziţionarea de pe site-ul companiei sau din agenţiile acesteia.

Potrivit unui comunicat al companiei, „Maratonul de Iarnă” este valabil pentru călătoriile dus – întors pentru următoarele destinaţii cu plecare din Bucureşti către: Amman, Amsterdam, Atena, Beirut, Barcelona, Budapesta, Belgrad, Cairo, Frankfurt (plecare şi din Cluj), Viena (plecare şi din Cluj), Larnaca, Londra, Lyon, Madrid, Munchen, Roma, Paris, Salonic, Sofia. Perioada de achiziţie a biletelor este între 3 noiembrie şi 30 noiembrie 2011, iar perioada de călătorie este între 3 noiembrie şi 10 decembrie 2011. Tarom precizează că numărul de locuri este limitat.

Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române Tarom a fost înfiinţată în 1954 şi a crescut în acelaşi timp cu aviaţia românească. Compania Tarom îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi este membră a Alianţei SkyTeam din 25 iunie 2010, oferind astfel pasagerilor săi acces la mai multe destinaţii şi conexiuni. Tarom este membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA) din 1993 şi a Asociaţiei Companiilor Aeriene Europene (AEA) din 2000.

Tarom a transportat 2,2 milioane de pasageri în anul 2010 şi operează către 54 de destinaţii în sezonul de iarnă 2011 – 2012.

Autor: Bogdan Biszok

http://www.capital.ro

Sursa: Agerpres

************

Vesti bune! …doar ca nu ma pot incadra in perioada de calatorie…poate vor mai pune si altele…sunt sigura insa, ca pentru cei care au vacante in aceasta perioada este un lucru foarte bun…

%d blogeri au apreciat asta: