PILDA DINTR-O POEZIE…


      Aurul si Întelepciunea

Marele-Împãrat Luminã si-Întuneric Împãrat,

Megiesi cu-mpãrãtia, când a fost si ei sã moarã,

Cu trei zile mai-nainte de, prohod si de sicriu,

Fiecare, cu iubire si-a chemat

Unicul fiu,

Sã-i dea binecuvântare pentru cea din urmã oarã.

Si-amândoi, cu ochii-n lacrimi si cu grai întretãiat:

Fiilor ce-aveau sub soare le-au lãsat câte-o comoarã:

– Fiule, a zis Luminã, eu mã sting si plec departe…

Tu rãmâi pe lume singur…Toate-n lume sunt desarte…

Mostenire, pentru tine, n-am sã las decât o carte…

Iat-o!…Toatã fericirea vei putea prin ea sã sorbi,

Dacã ochii tãi, citind-o pururea, nu vor fi orbi!

Sunt în ea comori de veacuri: vorbe-adânci, vorbe-ntelepte;

Fiecare, la tot pasul, doar spre bine sã te-ndrepte,

Fiindcã vorbele-ntelepte, niciodatã nu te mint

Si-s ca merele de aur, în panere de argint!

– Ah, odorul tatii, zise Împãratul Întuneric;

Azi, când mor, cu fericirea, vreau, pe veci, sã mi te feric…

Iatã-ti las, ca mostenire, un fãrã sfârsit tezaur:

In aceastã raclã neagrã, numai galbeni mari de aur…

E comoarã fermecatã

Prin iubirea mea de tatã…

Galbenul cel de pe urmã, sã-l azvârli mereu în foc

Si, mereu, spre-al tãu folos,

Înmiit, au sã rãsarã, gârlã, galbenii la loc,

Pe când racla fermecatã, cum pãmântul alta n-are,

Sa cuprindã-a ta comoarã, se va face tot mai mare!…

Vorbele acestea zise, firul vietii astfel tors,

Cei doi Împãrati plecarã,

Fiecare plâns de-o tarã,

Dincolo, de unde nimeni, pânã azi, nu mai s-a-ntors,

Iar în ziua urmãtoare, chiar din zorii diminetii,

Cei doi fii pornirã si ei ca sã-si toarcã firul vietii:

Pe stãpânul raclei negre, cu însetãri în pumnul humii,

La fost smuls ca o furtunã, aurul, în largul lumii:

Bolta cerului albastru i-a-nhorito-n mii de sori;

I-a pus vrãji în toatã clipa; sub tot pasul, colb de flori;

L-a purtat pe tot pãmântul: pe cãi largi, pe cãi înguste

Si i-a dat, în fãrã seamãn pân-atunci olocauste,

Tot ce-ar fi putut sã guste!…

Dar cu anii, mergând astfel pe cãrãrile ce mint,

Cu, pe tâmple, tot mai multã promoroacã de argint,

Însetatul, dintr-o datã, rãtãcit pe-al vietii drum

Se simti mâhnit…Pe fire parcã se lãsa un fum;

Nu mai era primãvarã, nu mai era cer senin;

Fericirea de-altã datã începu sã fie chin:

Cântecul îi pãru urlet; stârvuri, florile de crin;

Simti frigul tot mai tare: sorii se stingeau într-una;

Muri cel din urmã soare, apoi stelele si luna;

Întunericul se-ntinse tot mai negru si, curând,

Noapte grea veni sã-i cadã si pe suflet, si pe gând,

Cel care viata o sorbise cu-nsetare,

Otravit de-a ei dulceatã, s-azvârli, plângând, în mare!

Dar, în clipa-ntunecatã, cea mai neagrã dintre toate,

El simti, din valul mãrii cum un brat pe mal îl scoate

Si-n clipita urmãtoare când în fire-a fost sã-si vinã

Vãzu-n fata lui pe fiul Împãratului Luminã:

Cu, pe cap un sfert de soare ca un sfânt din Paradis,

Zâmbitor tinzându-i cartea, cel ce l-a scãpat i-a zis:

– Nu e vina ta…E vina celui care, drept tezaur,

Nu ti-a dat o asa carte, ci izvorul sãu de aur!…

Ia-o si citeste, frate: pentru toate-ti va fi leac,

Precum leac mi-a fost si mie; si-o fi tuturor, în veac…

Ia-o si citeste-ntru-na: azi vei fi mai bun ca ieri;

Vei simti cum prinzi în suflet boarea dulcei primãveri,

Cu miros din lãcrãmioare si din florile de meri!…

Vei simti, din întuneric cum pe toata clipa iesi;

Cum îti înfloresc în Suflet milioane de ciresi;

În a cãror fiecare ramurã omãt de floare,

Cântã, o privighetoare!

Cartea mea e carte plinã

De miresme, de luminã,

Si mai mult îmbãtãtoare decât oricare grãdinã!

Ia-o si citeste, frate…Adevãr grãieste-mi gura!

Si-nchinându-se, Luminã, surâzând, i-a dat

Scriptura.

……………………………………………………………..

Iarã Sufletul-ruinã, adevãr zic si eu vouã:

Prin puterea cãrtii sfinte, s-a trezit la viatã nouã

   de VASILE MILITARU  (poet si scriitor roman nationalist 1885-1959)

––––––––––-

Astept stirile din Spania din urma de cutremur…stiu niste romani acolo si ma gandesc…

Pana vin ,(ceva stiri sigure)citesc poeziile lui Vasile Militaru …e pentru prima oara cand imi cad in mana…

Anunțuri

7 comentarii

  1. Val said,

    Mai 12, 2011 la 13:33

    daca nu citeam aici, n-as fi stiut de cutremur…si cand ma gandesc ca in cateva sapt ma intorc prin spania…

    • yousef59 said,

      Mai 12, 2011 la 14:31

      Dumnezeu sa te aiba in paza Lui!(in calatoria ta si mereu)…intre timp am primit vestile …cei de care spuneam sunt doar panicati de cutremur.Nu au fost afectati…aproape ca mi se ardea mancarea pe foc de atata cat m-am perpelit…asa sunt eu,ma gandesc la toata lumea si nu ma pot controla(slaba de fire si vulnerabila, ca si cum as putea schimba ceva)…dar saracii cei afectati?…scuze pentru „deviere”…

  2. dumitruichim said,

    Iunie 3, 2014 la 17:48

    De mult n-am mai citit o poezie atât de frumoasă, ca niște ciresi plini de floare de omăt

  3. dumitruichim said,

    Iunie 3, 2014 la 17:49

    am pus-o și pe facebook


Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: