mai multe…despre…

25 Aprilie 2011

Ieri am vorbit cu mama mea pe mess.(ca distanta la care m-a ratacit viata doar atat imi permite)si mi-a spus ca o parte din crengile ciresului copilariei mele au inflorit…si atunci m-am gandit ca eu nu l-am mai vazut cum infloreste din 1997(cand  ma aflam in vacanta acolo ,si am putut sa „pandesc”cum isi deschidea minunea de petale…ba l-am si fotografiat,pacat ca nu sunt clare )

De cand traiesc departe de locurile natale ,Sarbatorile le petrec intr-un fel de meditatie…desigur am pastrat obiceiurile ,(traditiile)dar sincer,in aceste zile nu pot sa mananc…ceva mereu lipseste,si ochii sunt plini de lacrimi…

E un dor ,e ceva care imi scapa explicatiei…sau poate gandul ca timpul ne ameninta in fiecare clipa si eu inca mai orbecai in bezna drumurilor incurcate…

In fiecare zi ,se imputineaza timpul cu inca putin; micile mele bucurii zilnice nu le pot tine in loc,incerc sa le pun in inima intr-un cotlon acolo ca nu cumva sa-mi fie inima prea pustie candva…

Si uite cat de trista sunt, si ma gandesc la cat de trecatoare-i viata!

Doar amintirile vor mai ramane dupa noi…macar sa le facem in asa fel,incat ele sa dainuie…asa ma hranesc eu in fiecare anotimp cu amintiri despre cei pe care i-am iubit si au plecat pentru totdeauna.

E asa de frumoasa primavara !Doar florile ciresului meu parca plang in imbratisarea amintirilor…

update

28 aprilie 2013 DUMICA FLORIILOR

Au înflorit cireşii dulci

şi amari,

e primăvară

cu grădina parfumată,

iar

de la

fîntîna bătrînă

şi ea,

doar

mama mai

scoate apă.

Şi uneori,

obidită

că

e văduvă,

îşi

sloboade

lacrimile

şi

durerea din ascunzişul

inimii

ei,

atunci

cînd

ridică

găleata plină ochi pe ghizdelele

fîntînii,

şi îngînă

parcă

cu

cu ciudă

vorbe

doar de ea

auzite şi înţelese

la golul lăsat

de omul ei cînd s-a stins.

Ea nu se mai simte puternică şi de neclintit ca altădată…

Ce-i viaţa asta oare ,în care sîntem bieţi călători?

Golul din noi se umple cu Dumnezeu…