RUGACIUNEA DE DUMINICA


Rugăciunea de Duminică

Ziua Duminicii îmi aduce aminte de atotputernicia Ta, Stăpâne, cu care ai zidit lumea şi ai răscumpărat pe om. Ţie, deci, Iubitorule de oameni, Doamne, mă închin şi-Ţi mulţumesc foarte, pentru darurile cele mari ce ai făcut şi le faci tuturor făpturilor Tale. Inima mi se bucură şi se desfătează când stau şi cuget, cum că numai Tu Însuţi eşti Dumnezeu atotsfânt, atotînţelept, atotputernic, necuprins, încât nici o bunătate şi nici o mărire nu-Ţi lipseşte. Tu eşti Unul Dumnezeu în Trei Ipostasuri: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Numai pe Tine Te cunosc Dumnezeu adevărat şi Te mărturisesc şi Te slăvesc, Ţie mă închin şi-Ţi slujesc pururea, cu toată inima şi cu toată puterea. O, Părinte Sfinte, da-mi darul şi acoperământul Tău!

Mult-îndurate Stăpâne, rogu-Te, să uiţi păcatele mele cele multe, după mulţimea îndurărilor Tale. Mulţumesc din toată inima pentru bunătăţile ce-mi trimiţi în toate zilele, mai ales însă pentru răbdarea Ta cea mare, că nu m-ai pedepsit după mulţimea păcatelor mele, ci aştepţi căinţa mea, ca un iertător atotbun şi îndurat. Doamne, Iisuse Hristoase, dă-mi darul Tău, ca să petrec bine şi creştineşte în această săptămână şi să nu mai păcătuiesc Ţie, nici cu cugetarea, nici cu cuvântul şi nici cu fapta, întru slava şi cinstea învierii Tale celei de-a treia zi şi a venirii Duhului Tău Celui Sfânt asupra apostolilor. Îndeosebi mă rog pentru a primi ajutorul Tău, preabunule Stăpâne, ca să mă cunosc pe mine însumi, să mă căiesc de păcatele mele şi să mă îndreptez cu mărturisirea; iar în ora morţii să fiu aflat pregătit, adică spovedit şi împărtăşit şi cu inimă curată, şi să fiu aflat vrednic de Împărăţia Ta cea veşnică. Amin.

sursa

Ziarul Lumina

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: