DOINA de
OCTAVIAN GOGA
(„poetul patimirii noastre”n1881-1938)
O doina plange sus pe culme,
Din fluier unde limpezi cad,
Si leganate lin s-afunda
In pacea codrilor de brad…
Cantare,mestera cantare,
Te stingi acum incet,incet,
Si-adormi pierduta-n tremurarea
Oftarii blande din bradet…
Mi-ai picurat un strop in suflet
Din taina vremii de demult,
Si plansul veacurilor duse
Ma infioara cand te-ascult…
Cum te-ai topit acum in noapte,
Eu stau cu inima la sfat:
In care brad,de care creanga
Plansoarea ta s-a aninat?..
Si cat vei mai trai acolo,
Tu,sora pururea cu noi,
Cand va fi mort de mult ciobanul,
Si moarta turma lui de oi?…
Tarziu,odata cine stie?
Trecand pe-aici un calator,
Te va culege dintr-o floare,
De dupa o aripa de nor…
Te-a cobora in largul vaii,
Si-o lume te va asculta,
Si-o lume-ntreaga va incepe
Sa planga cu durerea ta…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.