DE-ALE INIMII…

IVERTISMENT

*Organul care isi face cel mai mult de cap nu este capul ci inima,ea fiind capul rautatilor(dar si al bunatatilor ,sa fim sinceri,in primul rand cu noi insine!)E adevarat,inima trebuie tinuta in frau si nu in palma,altfel ghesul ei iti da batai de cap,si te iau ceilalti de gagauta si ramai de caruta,da,trebuie strunita,sa nu te duca toata ziua buna ziua in ispita.(nu ca ispitele nu si-ar avea farmecul lor,dar ce-i prea mult te strica…)

*O inima usoara,sagalnica,nebuna,dupa unii,se hraneste cu ficati in sange ,si creier cu vin alb…culmea lacomiei,si cu inima perpelita pe jaratec!

*Sunt inimi si inimi si inimi…Care-i mai buna,care-i mai nebuna,mai inimoasa,mai abrasa,greu de zis!Pe care s-o alegi,pe care s-o iubesti,pe care s-o slujesti?

-Inima albastra?(vai de capul ei!);

-Inima de piatra?!(e buna,dar numai cand piatra e pretioasa si purtatoarea gustoasa…)

-Inima rea?!(nu,ca moare repede,si lumea nu merita atata osteneala)

-Inima zdrobita?!(da,merge in romanele de dragoste,ca trebuie sa traiasca si scriitorul din ceva)

-Inima tocata?!(se accepta dar nu in piept ci in chiftele si sarmale.)

-Inima goala?!(nu,sa nu aud,sa n-auzim,/viata pe inima goala-i un chin,/iti ghioraie matele-ntine/iti pui poftele in cui/,si-o inima care nu pofteste, nu-i INIMA CI UNTURA DE PESTE!)

-Inima cat un purice?!(asta nu mai e inima,zau,ca te scarpina toti cotoii si cotarlele)

-Inima cat un bostan?!(iar inconveniente,ca te mananca porcii!)

-Inima rece?!(nu-i soi nici ea ca pana la urma se strica,nu poti tine o vesnicie congelatorul in priza!)

Fra indoiala,sufragiile celor interesati se vor indrepta catre inima de vitel cu smantana,inima de vitel sote sau inima de vitel umpluta,iar ca desert,inimile de ciocolata(potrivit unei carti de bucate din antichitate).Intre inima si ochi functioneaza o complicitate si o armonie fara cusur:ei vad si ea cere,cu cat ei sunt mai bine imbroboditi si mai miopi ,cu atat ea cere mai mult si tu dai in gropi,iar cu cat ei vad mai departe,cu atat ea cere mai aproape,regula regulilor fiind aceea ca,cu cat esti mai legat la ochi,cu atat inima vede mai bine,ducandu-te in trumf la pierzare,de rapa,sau fain-frumos in prapastie.(dupa pofta inimii,cum doriti!)

Raporturi devenite clasice sunt si intre inima si limba;astfel cam tot ce ai pe inima ai si pe limba;

-mancarimea de limba de la inima vine;cand iti scoti inima prea la vedere,ti se taie limba,dar si cand nu-ti tii limba in gura,inima multe indura;

-tragerea de inima e altceva decat tragerea de limba;de inima vine ca te tragi tu,de limba te trag altii;

-limba se consuma in sos de vin,insa inima se savureaza in sos divin!

Calcatul pe inima nu e totuna cu calcatul pe coada,si nici cu calcatul in general;

-pe inima iti calci singur sa fii in rand cu oamenii,pe coada te calca altii sa fii in rand cu pisicile;

Calcatul in general il priveste pe fiecare.(atentie deci pe unde,ce si pe cine calci…)

Dupa secole de convietuire cu prietenii lor cainii,unii oameni,mai curati si mai blajini la suflet,au ajuns sa aiba inima de caine,ba,nu putini,chiar o viata de caine(viceversa nu s-a intamplat,canii avand despre stapanii lor,oamenii,niste pareri cainesti foarte personale!>)

Din cauza ca se incing una-una,inimile trebuie din cand in cand racorite,dar daca ti-o racoresti prea tare,risti sa intri cu ea cu tot la racoare(de-aia e bine ca inima sa fie cu cap ca nici ea sa faca si el s-o traga,nu-i echitabil.)

Inima e responsabila cu fericirea;

-cand cedeaza- ca trebuie ,viata-i facuta si din renuntari…se intampla sa traiesti o mare fericire

-cand ai rupt-o-nfericire,vina trebuie impartita intre inima si cap!

Despre „stopul cardiac”nu discutam ca noi aici,avem in vedere inima cu minunatul ei glas si nu cordul care,el,da obolul doctorilor si ortul popii!

La o doamna intai cedeaza inima si abia dupa aceea,functie de ingaduinta si fantezia persoanei ,celelate dotari auxiliare(„dotari „care in fond,nu se cedeaza,facand parte din patrimoniu umanitatii noastre pururi trecatoare,ca nu-i asa,dar din dar se face rai,daca dai,daca nu,DEGEABA AI!)

La domni e diferit;la ei cedeaza intai de toate buzunarul,dupa care urmeaza nectarulsi,la urma de tot,culoarea culorilor-alb ca varul(vorba zicalei:inima domnilor bucuria nebunelor…)

In concluzie,inima,cum o fi cum n-o fi,e bine sa fie,ca sa ai de cine s-asculti,altmiteri planeta pamant ar fi prea de tot pustie!(Ateneu 1987 -Calistrat Costin)

Sarmale…

Am făcut azi sarmale;pentru că nu am avut varză murata,am opărit frunzele cu borș,si acela de la market(in plic).Am folosit carne tocata(de vită),ceapă,pastă de tomate,pătrunjel,un pic de cimbru,sare,piper si printre sarmalele asezate in rînduri am pus si rondele de rosii.Au iesit bune ,dar parcă acelea pe care le facea mama mea cu varza murata din butoi ,aveau ceva in plus…sau poate pentru ca erau facute de ea…Deci am folosit o reteă obisnuită,cu ingredientele pe care le-am avut la indemînă ca tot omul simplu…

M-am gîndit totuși la sarmalele lui Păstorel…

Cum s-ar defini sarmaua?

Vis inaripat al verzei ce-l avu cît a durat

somnul lung metamorfozic in butoiul de murat…

Potpuriu de porc si vacă, simfonia tocăturii,

imn de laudă mîncarii, inălțat in cerul gurii.

O cochetă care-și scaldă trupu-n sos si in smîntînă

și se-nfașoară in varză ca in valuri de cadînă.

O abilă diplomată ce-a-ncheiat o strînsa ligă

c-o bîrdacă de vin roșu ș-un ceaun de mămăligă.

sarmale-in-foi-de-varza-acra-1420

Oponentă din principiu si un strașnic adversar

pentru tot ce e dietă sau regim alimentar.

Un buchet de mirodenii, o frivolă parfumată

ce te-mbie cu mirosuri de slanină afumată.

Locatara principala ține-n spațiu tolerate,

perle de piper picante, boabe de orez umflate.

O prozaică’nnăscută, cum s-o prinzi in prozodie

ca de cînd e lumea, porcul n-a citit o poezie.

Un aducător de sete, de bei vinul cu ocaua.

Iată-n cateva cuvinte, cum s-ar defini .. sarmaua !

Păstorel Teodoreanu

Mai multe…despre…o batista

atista are aproape patruzeci de ani;am gasit-o la mama mea care a pastrat-o de la o nunta la care ea a cununat.Pe atunci ,miresele ,in perioada dintre logodna si nunta pastrau obiceiul de a coase in punct romanesc(cruciulite)prosoape,batiste… pe care le puneau la nuntasi in jurul gatului sau la caiii carutelor(prinse la capastru)in ziua nuntii.In aceasta perioada cand se cosea,(claca)fetele satului se adunau seara la mireasa;isi spuneau povestile,visele lor de fete,glumeau…si coseau cu mainile lor pricepute si harnice.Aceasta batista este cusuta chiar de mireasa..in ziua nuntii era pusa pe capul ei cu cozonacul care s-a rupt si s-a impartit nuntasilor ,dupa care i-a fost data nasei(mamei mele).Ma uit la ea si ma gandesc cat de mare rabdare a avut sa o coase si cine stie cate vise de -ale ei ,sperante,ganduri vor fi ramas in cruciulite?s-or fi indeplinit ele?Astazi,satul s-a schimbat total;dar parca era frumos obiceiul acela cand se adunau fetele,cantau voioase si…coseau.!Ziua nuntii era cu adevarat speciala:carutele erau pregatite din timp cu banca cu spatar acoperita cu covor tesut,caii se teselau,li se punea zgarda cu zurgalai,canaci rosii la  capastru ,iar cozii calului i se facea asa un nod ,ca sa mearga cu ea in vant.Frumos si-adevarat…viata era simpla…omul nu era atat de stresat ca azi si nici nu cred ca isi inchipuia ca viata lui se va schimba si va avea aceasta fata..Mama mea vorbeste de timpul acela cu mare drag,de aceea si pastreaza lucruri de atunci…Eu ma intreb acum cu teama:oare vor dispare toate obiceiurile?identitatea noastra…Stiu ca mai sunt oameni care iubesc frumosul (,originalul care ne reprezinta )si care se vor lupta sa pastreze din obiceiurile satului romanesc pentru a nu se pierde aceste comori…

%d blogeri au apreciat asta: