RUGACIUNEA , de GRIGORE ALEXANDRESCU
Al totului parinte,tu,a carui vointa
La lumi nenfiintate ai daruit fiinta,
Stapane creator!
Putere fara margini,izvor de vecinicie,
Al caruia sfant nume pamantul nu il stie,
Nici omul muritor!
Daca la cer s-aude glasul fapturei tale,
Fa totdeauna pe a virtutei cale
Sa merg nestramutat.
Cand soarta ma apasa,cum si cand imi zambeste,
Cand vesela m-ajuta,cand aspra ma goneste,
Sa poci fi neschimbat.
Mandria-n fericire sa nu ma stapaneasca,
Mahnirea in restriste sa nu ma umileasca,
Dreptatea sa o stiu.
Constiinta sa-mi fie cereasca ta povata,
Prin ea tu ma-ndrepteaza,
Si cand gresesc ma-nvata
Cum trebuie sa fiu.
Fa sa doresc de obste al omenirei bine,
Sa ma cunosc pe insumi,si altul decat tine
Sa nu am Dumnezeu.
La oameni adevarul sa-l spui fara sfiala,
De cel ce rau imi face,de cela ce ma-nsala
Sa nu imi razbun eu.
Si fa ca totdeauna al meu suflet sa vaza
Lumina asteptata,a nemuririi raza,
Dincolo de mormant,
Acolo unde viata cea vecinica zambeste
Sarmanului acela ce-n viata patimeste,
Gonit pe-acest pamant.
Stiu cum ca lumea noastra intre globurile multe,
Ce sant pentru marirea-ti cu un cuvant facute
Dupe un vecinic plan,
Nimica inainte-ti nu poate sa se creaza,
C-asa de putin este s-atata insemneaza
Un val in ocean.
Cunosc cu toate-acestea si vaz cu-ncredintare
Ca-n fata cea mai mica si-n lucrul cel mai mare
Deopotriva esti,
Ca la a ta dreptate nu este partinire,
Ca ingrijesti de toate,ca fara osebire
S-asupra mea privesti.
Cu tunetul din ceruri tu ocolesti pamantu’,
Infloresti cu natura si racoresti cu vantu’,
Esti viata ce ne-ai dat.
Asculta dar ,stapane,supusa rugaciune
Ce sufletul o-nalta,ce inima depune
La tronu-ti nencetat.
Pana-n ceasul din urma amorul tau sa-mi fie
Comoara de nadejde,de dulce bucurie,
Izvor de fericiri;
El singur sa-mi stea fata in acele minute,
Cand planuri viitoare si amagiri trecute
Lasă un răspuns