Din iarna sufletului meu porneste
Un stol de corbi spre zarile cernite:
Sunt dorurile mele ne-mplinite
Si-n iarna cugetarea-mi viscoleste.
In gemete pustii se prelungeste
Ca-n golul unei vetre parasite
Si corbi sporesc in cete inmiite…
Si stolul tot mai jalnic croncaneste!…
Nu vad in zari nici urma unei stele;
Doar viscolul din gandurile mele
Tot mai pornit prin gerul lui ma poarta…
…Iar corbii,presimtindu-si trista prada,
Spre inima-mi pe jumatate moarta
Isi napustesc salbatica gramada…
Din volumul „STATUI-ANOTIMPURI ,1914”
Lasă un răspuns