” Lasati-ma singuratatii mele de ALEXANDRU VLAHUTA
Lasati-ma singuratatii mele.
Mi-albeste capul,in vartejul lumii,
Pe frunti de valuri sta cununa spumii,
De mult ce se framanta intre ele.
De visuri inima pusti e nu mi-i…
Senin ma urc pe-a lor inalte schele,
Strabat albastre vai,plutind prin stele,
Pamantul duca-si droaia lui de mumii!
Tihnit,ascult a gandului poveste,
Ma-nsel ,si cred ca tot ce-a fost mai este,
Ce dulce-i asta amagire-a vietii!
Taceti s-adorm,nu voi sa prind de veste
Ca mi s-a stins vapaia tineretii,
S-asupra-mi anii grei si-astern nametii.”
Cum ma mai tulbura trecerea timpului!…fiecare clipa este una la timpul trecut in clipa urmatoare;Doamne,cum de nu le numaram cand eram tanar?Cum sa le explic celor din jur sa nu le piarda,sa nu le lase sa treaca in desert?
Lasă un răspuns