mai multe…despre…

  ( Un om dintre miile de oameni care au aceeasi durere..aceeasi soarta..ah destinul!.)

         Are 82 de ani:candva a fost tanar,frumos,puternic…La 19 ani a trebuit sa paraseasca locul natal ,din cauza celor care  au venit din toata lumea si  s-au pus stapani acolo .Si uite-asa ,cea mai mare parte de oameni ai locului ,au luat drumul pribegiei,al exilului…mai intai si-au asezat tabara dincolo,in locul permis ,de unde se puteau vedea chiar propriile  lor pamanturi.Omul,despre care povestesc,era impreuna cu parintii,bunicii si fratii sai.Traiau in cort,plecau in tara vecina peste rau ,si secerau lanuri de ovaz cu secera,(sau sapau in jurul copacilor )pe bani ,(la localnici )ca sa poata sa aduca o paine( de ovaz )acasa. Drumul il faceau cu magarul sau pe jos…uneori nu aveau norocul sa gaseasca aceste slujbe…Apa de baut era la distanta mare ,si femeile ,zilnic se duceau si o aduceau(in vase pe care le puneau deasupra capului) pentru gatit si alte trebuinte.A mai trecut ceva timp ,si omul s-a casatorit cu o fata(tot dintre refugiati)si o parte din copiii lui s-au nascut acolo.Dupa o vreme ,tara vecina i-a acceptat  legal si i-a cazat in campingul de refugiati…A inceput o noua etapa din viata lui;s-a dus in Sahara cu un cort ,si crestea animale (mai tarziu  a inceput cu o sera de legume),ajutat de unii din baietii lui care intre timp crescusera.Dupa ani,a reusit si si-a cumparat o bucata de pamant pe care a construit o casa adevarata.De-a lungul timpului i-au murit pe rand;bunicii,parintii,iar dintre frati a  mai ramas doar el..Femeia lui,i-a crescut 8 copii (unii au studii superioare),i-a fost tovaras de nadejde 40 de ani ;a inchis ochii pentru totdeauna in 1996;in casa noua, fara insa ,sa mai fi revazut vreodata tara  ei .Eu l-am cunoscut acum 22 de ani;il stiu,il simt cand sufera de dor,ca si eu am aceasta suferinta.Uneori,se aseaza pe pamantul gol,si scruteaza  cu ochii lui obositi(candva erau verzi,luminosi,plini de viata)nemarginirea cerului.Atunci haina ce-o poarta grea de ani, ii arata adevarata varsta.si parca lasa garda jos…vrea sa se predea.Cand a luat contact prima oara cu tehnologia moderna ,a vrut doar sa vada cu ochii lui imaginile din satelit a pamantului lui…macar asa sa vada , ca altfel, ii trebuie viza sa se duca acolo,si e atat de batran..Acum lucreaza la o harta, pe care a desenat pamantul lui si vecinii  acestuia ,de erau candva ,pentru a o lasa copiiilor ; ii roaga sa o pastreze in cazul in care nici aceasta generatie nu se intoarce acolo,sa nu se piarda…si arborele genealogic al familiei sale…mai spera,iubeste acel pamant,nu-l poate uita.Ce trist,si cata nedreptate in juru-i!!!

„Eu sunt un om fara de tara,

Un strop de foc purtat de vant,

Un rob razlet scapat din fiara

Cel mai sarac de pe pamant.”